PSYCH-K® Alege să trăiești doar ceea ce îți face sufletul să zâmbească ! Rescrie convingerile limitative din subconștient și schimbă-ți percepția asupra vieții tale și asupra lumii în care trăiești !

DANIELA HÂRȘULESCU Facilitator PSYCH-K®

“PSYCH-K® este un vehicol al schimbării. Este ca o mașină care te duce exact acolo unde vrei să ajungi fără ca ea să ia decizia. Cu alte cuvinte PSYCH-K® nu alege ce ar trebui să crezi. Te ajută să crezi ce alegi.”

Robert M. Williams

DANIELA HÂRȘULESCU

Ce se întâmplă într-o ședință PSYCH-K®?

Pătreaza-ți Convingerile Pozitive

Deoarece…

Convingerile tale devin Gândurile tale,
Gândurile tale devin Cuvintele tale,
Cuvintele tale devin Acțiunile tale,
Acțiunile tale devin Obiceiurile tale,
Obiceiurile tale devin Valorile tale,
Valorile tale devin Destinul Tău.
–Mahatma Gandhi

Timpul este perceput ca fiind trecut, prezent și viitor, iar mintea umană păstrează această structură, fiind împărțită în subconștient, conștient și supraconștient.
Subconștientul este acea parte a minții în care este stocată memoria tuturor experiențelor noastre, experiențe fizice, mentale sau emoționale.

De asemenea în subconștient se stochează și semnificația pe care noi o dăm experiențelor noastre, deci interpretarea intima și personală a celor trăite de noi.
Un eveniment poate fi perceput Bun sau Rău, deși în esență el este doar ceva ce trăim la un moment dat, adică ceva ce vine în experiența noastră în prezent se interpretează, iar semnificația care rezultă din interpretare se stochează în mintea subconștientă.
Pe baza acestor interpretari noi ne formăm niște convingeri despre noi, despre viață în general și despre ceilalți, adică despre lumea în care trăim.

Astfel ne putem simți în siguranță în viața noastră, sau în pericol. Putem trăi în acceptare și în iubire, sau în frică și în limitare.
Aceste convingeri se scriu în mintea subconștientă înca de la începutul existenței noastre.

Câteva diferențe esențiale dintre mintea conștientă și cea subconștientă.

Mintea conștientă – reprezintă 5% din totalul minții noastre

Volitivă – stabilește obiective, sortează informțiile, ia decizii, stabilește rezultatele.

Gândește abstract – formează idei, păreri, judecăți.

Legată de timp – se raportează la trecut și la viitor.

Memorie de scurtă durată – aproximativ 20 de secunde

Capacitate limitată de procesare a informației de 40000 biți pe secundă. Poate administra doar câteva sarcini în același timp.

Mintea subconstienta – 95% din totalul mintii umane

Rutinieră – monitorizează funcțiile corpului, bătăile inimii, respirația, digestia, excreția, funcțiile motorii, termoreglarea.

Senzitivă – Cunoaște lumea prin cele 5 simțuri (văz, auz, miros, pipăit, gust)

Memorie de durată – stochează experiențe, valori, atitudini, amintiri pe întreaga durată a vieții noastre.

Atemporală – cunoaște doar momentul prezent. Se folosește de experiențele stocate și memorate pentru a efectua funcții “curente”.

Capacitate ridicată de procesare a informației  – procesează în medie 40 de milioane de biți pe secundă și poate administra mii de sarcini simultan.

– Robert M. Williams, “PSYCH-K® Pacea ce lipsește din viața ta”.

Primele noastre convingeri sunt firave si ar putea fi ușor schimbate dacă am avea resursele necesare și instrumentele cu care să facem asta, doar că, atunci când se scriu pentru prima dată, suntem copii, nu ne este la îndemână să ne schimbăm convingerile.

Apoi convingerile noastre capătă putere, pentru că încep să se reconfirme pe masură ce trăim, ajungând să fie atât de înrădăcinate în ființa noastră încât ajungem să susținem că ” Așa sunt eu ! “

Cu alte cuvinte, imaginați-vă că la început convingerile se scriu în creion, apoi în cerneală, apoi se scriu în piatră. Ajungem să ne dorim să avem anumite experiențe, abundență, iubire, pasiune, relații fericite, sănătate, vitalitate, dar ceea ce ne autosabotează sunt aceste convingeri care ne limitează și ne fac să repetăm aceleași tipare la nesfârșit.

Suntem prinși ca într-o închisoare, o închisoare a minții, trăind iluzia unei vieți libere și asumate.

Exemple din practica mea

În timpul unei ședințe de PSYCH-K® se urmărește echilibrarea celor 2 emisfere ale creierului, emisfera stângă, logică, operează cu cu cuvinte, analizează, abordează părțile întregului, este specifică și emisfera dreaptă care utilizează emoțiile, creativitatea, imaginile, sintetizează, vizează întregul și este liberă, spontană.

Se obține astfel o stare echilibrată a creierului, numită și starea “Creierului Întregit”, starea ideală pentru reprogramarea minții cu acele convingeri care să ne susțină din subconștient.

Echilibrarea PSYCH-K® creeaza un potențial de schimbare pentru că nu mai există conflict sau rezistențe între cele 2 emisfere cerebrale, dar rezultatul se creeaza prin acțiuni specifice.

Ex: poți face o echilibrare să nu îți mai fie frică să zbori cu avionul, de genul “E ușor și distractiv pentru mine să zbor cu avionul”, dar va trebui să acționezi ca să obții rezultatul, adica va trebui să zbori cu avionul, ca să poți verifica și valida schimbarea.

Bărbat 37 ani, care își dorește să evolueze, să se deschidă către ceea ce îi poate lărgi orizonturile cunoașterii, cursuri, terapii, programe, dar nu consideră că e corect să își dorească mai mulți bani ca să poată face aceste lucruri pe care și le dorește.

Convingerea limitativă era “Nu e corect să îmi doresc mai mulți bani pentru lucruri materiale” și a fost schimbată cu un un obiectiv benefic “Am toți banii de care am nevoie pentru bucuria și fericirea sufletului meu”.

Urmarea? S-a înscris cu bucurie într-o tabără de 4 zile, o tabără de transformare și regăsire de sine.

Bărbat 47 ani, care în urma pierderii job-ului devine anxios, se panichează și încearcă cu disperare să găsească rapid un alt job în același domeniu, deși pasiunea lui era alta, asta pentru că convingerea lui limitativă era “Nu poți să faci bani din ceea ce te pasionează”. Obiectivul nou pe care l-a implementat în subconștient este “Fac mulți bani în timp ce îmi urmez pasiunea sufletului”.

Rezultatul? În câteva zile nu a mai simțit nevoia să aplice la nici un job și a început să se intereseze și să își facă un plan, să creeze o strategie pentru ceea ce îl pasionează și îi face sufletul să zâmbească.

Făcând asta a observat că are mai multă energie vitală în corp, face mai mult sport, dansează, aleargă, face yoga, iar starea lui generală s-a îmbunătățit considerabil. Situația lui în ceea ce priveste job-ul nu s-a schimbat, ceea ce s-a schimbat este percepția lui asupra prezentului.

Femeie 30 de ani, diagnosticată cu tulburare bipolară, anxietate socială, nu reușea să se simta în siguranță în prezența oamenilor, îi era teamă de felul în care oamenii o puteau percepe, dar îi era greu și să fie singură. Se izola, evita contactul cu ceilalți, dar căuta mereu noi forme de terapie care să o ajute să nu mai fie singură.

Convingerea limitativa era “La mine totul trebuie să fie greu” și a schimbat-o cu un obiectiv nou care să o susțină din subconștient   “Sunt liniștită, simt că aparțin și mă simt în siguranța în viața mea”. 

A reușit să se simtă în siguranță în mediul ei, să se relaxeze, să înceapă să creeze și a simțit să își acorde mai mult timp să facă ceva ce îi place, să citească, să filmeze, să scrie.

Femeie 37 de ani, diagnosticată cu fibrom uterin, doreste să își întemeieze o familie, dar îi este rușine să spună ceea ce simte de teamă că va fi considerată arogantă sau ignorantă. 

Schimbă convingerea limitativă cu un obiectiv nou benefic  “Sunt relaxată și am curaj să spun adevărul meu atunci când comunic”. Imediat conștientizează că simte să ia legătura cu două persoane dragi și să le comunice ceea ce simte în relatie cu ei, și cănd spune asta realizează că nu îi este absolut deloc teamă, că nu îi mai lipsește curajul. Se ridica și pleacă din cabinet ca o cu totul altă persoană. 

Femeie 46 de ani, prinsă într-o căsnicie de peste 20 de ani, căsnicie în care nu mai există comunicare, obiective comune, pasiune. Dorește să divorțeze și să pornească pe un alt drum, dar convingerile care o limitează sunt “Îmi este frică și nu cred că o să mă descurc singură” și “Mă simt vinovată pentru că vor suferi copiii mei și mi-e teamă că o să îi pierd”

Implementează în subconștient două obiective “Am curaj și încredere și permit ca viața mea să se desfășoare așa cum e benefic pentru mine” și “Sunt pregătită, merit și atrag cu ușurința o relație pasională, asumată, conștientă și sănătoasă”

În nici măcar o lună de la ședință întâlnește acea persoană pe care o căuta, divorțează, își aduce copiii lănga ea și își revitalizează și cariera profesională.

TERAPEUTUL

Cine sunt eu?

Cand am inceput sa imi pun aceasta intrebare si cu mintea si cu inima, lucrurile au inceput sa se schimbe. Activitatea mea profesionala, felul in care ma prezentam lumii, parerea pe care o aveam despre mine, gandurile cu privire la trecut, prezent si viitor, toate au inceput sa se clatine. Dintr-o data fundatia acestor influente majore a inceput sa se dizolve. 

Stiam ca se poate mai bine, pentru ca traiam din cand in cand momente unice de extaz si bucurie, de uimire ca sunt si ca e perfect asa! Doar ca e nevoie sa fi centrat pentru ca aceasta stare sa devina natura ta.

Pentru asta e nevoie de ghidaj, de munca sustinuta, disciplina si perseverenta care sa te ajute sa te iubesti si sa te accepti in totalitate, in toata frumusetea si maretia fiintei tale.

 

PSYCH-K®

În ce fel ne pot influența convingerile noastre limitative?

Impactul acestor convingeri limitative este enorm și devastator asupra întregii noastre vieți.

Ne sunt afectate toate aspectele vietii:

Starea de sanatate a corpului

Convingerile limitative blochează anumite emoții negative în corpul nostru care, în timp, începe să se dezechilibreze. Prea multă furie, prea multă frustrare…tristețe, singurătate, neputință, neiubire…

Aceste emoții erodează corpul fizic, îl slăbesc, îl țin într-o stare continuă de stress, iar regenerarea și revitalizarea sunt puse pe locul 2, deoarece în stress corpul luptă sau îngheață, adică se pregătește de ce e mai rău.

Relațiile

Ne este afectat modul în care interacționăm cu ceilalți. Convingerile de genul “Nu sunt suficient de bun”, “Nu merit să fiu iubit”, “Niciodată nu o să am tot ce îmi doresc”, nu fac altceva decât să ne îndepărteze de posibilitatea de a avea o relație sănătoasă, armonioasă, bazată pe comunicare, acceptare și creștere reciprocă.

 

Prosperitatea

Ca să devii prosper e nevoie să simți că meriți să fii prosper. Să simți că esți deja prosper, să fii recunoscător pentru ceea ce ai deja, apoi vei atrage și mai multă prosperitate.

Convingerile limitative legate de prosperitate sunt dobândite în special în timpul copilariei, în principal de la familie, dar și din societate – “Banii sunt ochiul dracului”, “Nu poți să ai bani și să fii și fericit”, “Banii nu aduc fericirea”, “Cu cât ai mai mulți bani, cu atât trebuie să ai grijă să nu îi pierzi” etc

Stima de sine și  Puterea personala

Să ne acceptam în totalitate și să ne iubim neconditionat este ingredientul fundamental pentru a avea o viață plină și liniștită. Dar nu e simplu să te accepți și să te iubești când ai convingeri limitative ca –  “Nu merit să fiu iubit pentru că sunt un om rău”, “Sunt vinovat de suferința celor dragi”, “Greșelile mele sunt de neiertat”, “Nu merit să traiesc”, “Mai bine nu mă nășteam” etc.

Spiritualitatea sau relatie cu Sinele nostru

Capacitatea de a simți că avem un scop, un sens, o menire, rezultă dintr-o conexiune sănătoasă și stabilă cu Sinele nostru.

Să traiești o viață cu sens, să fii în confort să faci schimbări atunci când e necesar, să nu îți fie frică de a plonja în necunoscut, să nu trăiești cu frica de moarte, asta înseamnă să fii în contact cu Cine esti tu cu adevarat și să poți menține această conexiune.

Convingerile noastre vorbesc despre povestea vietii noastre!

Tu ce poveste ai vrea să spui despre tine? Cea care te-a costat deja destul de mult pentru că te-a ținut pe loc, te-a făcut să îți diminuezi strălucirea ca să te conformezi și să fii pe plac?

Povestea care te-a facut să nu ai curaj să acționezi deși știai în profunzimea sufletului tău că meriți și că poți avea tot ce îți dorești în viața asta?

Sau poate vrei să spui povestea celui care devine în fiecare zi versiunea lui cea mai buna?

Femeia sau barbatul din tine așteaptă să fie eliberat din închisoarea minții și să își poată manifesta pe deplin și fără nici o frică, toate talentele, capacitățile și dorintele în viața asta. 

Detalii de contact

Uneori avem nevoie să fim învățați cum să regăsim prietenul din lăuntrul nostru. Eu, sunt aici pentru tine!

”Oamenii sunt Lumina lumii!”