Grupuri de terapie și workshop-uri

Am venit în viața asta și în lume cu mult entuziasm, cu bucurie, cu încredere și cu mult curaj…cel puțin unii dintre noi. Motivele pentru care am decis să ne întrupam sunt multiple și minunate, dar ceea ce am uitat, cel mai important lucru, este că viața asta este sacră și că ce avem cel mai de preț este lumina conștiintei noastre.

Am ales să organizez acest grup de terapie și suport pentru că întâlnesc din ce în ce mai mult în terapie, povești de viață în care oamenii par prinși ca hamsterii în rotiță, în situații nedorite. Sunt conștientizate tiparele care ne conduc, dar pare că e destul de greu să ieșim din ele, deoarece cauza formării acestor tipare nu ne este accesibilă conștient. Cu atât mai mult cu cât nu ține doar de noi. 

Terapia prin Regresie m-a ajutat să înteleg că indiferent de blocaj, pot ajunge la cauza lui și îl pot transforma în resursă, ca orice poveste a început cândva și nu e necesar să mai continue dacă nu îmi mai servește și că orice suferința aș vrea să vindec, o pot face ascultându-mi corpul, pentru că în corp sunt stocate toate emoțiile din toate timpurile.

Și am mai înțeles că poveștile pe care ni le spunem nu sunt numai despre noi. Da, noi suntem personajul principal, dar familia, linia de neam prin care am venit, sunt la fel de importante, poate chiar mai importante, aș spune eu. Fiecare persoană cu care am interacționat de când am fost concepuți, începând cu mama, au lăsat o amprentă puternică asupra noastră. Copilul mic are nevoie să fie iubit, să fie protejat, îngrijit, hrănit și, dacă aceste nevoi de bază nu ne sunt satisfăcute, pentru că adulții din viața noastră își trăiesc propriile lor drame, sufletul nostru se rupe încet în bucați… în anumite situații fragmentarea este atât de puternică încât cu greu ne mai putem echilibra ca adulți.

Eliberarea de karma de neam aduce foarte multă liniște și libertate în viața noastră, începem să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem, să ne prețuim și să ne onorăm…să trăim cu adevărat. Nu înseamnă că rupem legătura cu cei dragi, cu parinții, cu copiii… nici pe departe. Doar că ne retragem propria energie din acele povești mentale de suferință și neîmplinire, de lipsă, de vină, de părere de rău și folosim această energie pentru a ne vedea și a ne auzi pe noi într-un mod autentic și plin de compasiune.