OMUL DIN SPATELE TERAPEUTULUI
Daniela Hârșulescu
Înainte de a deveni terapeut, am fost omul care își căuta propriile răspunsuri.
Terapeut prin Regresie | Formator
Creatoarea Metodei SheNaya – Harta Cauzei
Membru profesional EARTh
Povestea mea – Drumul către mine însămi
Încă de mică am știut că vreau să ajut oamenii. Poate și pentru că, de multe ori, eu însămi am avut nevoie de ajutor și nu l-am primit.
Am înțeles devreme cât de importantă este legătura cu cei dragi, cât de mult contează să ai în viața ta oameni-resursă, oameni cărora să le pese de tine, care să te sprijine atunci când ai nevoie și în prezența cărora să îți poți plânge durerea.
Încă de mică am știut că vreau să ajut oamenii. Poate și pentru că, de multe ori, eu însămi am avut nevoie de ajutor și nu l-am primit.
Am înțeles devreme cât de importantă este legătura cu cei dragi, cât de mult contează să ai în viața ta oameni-resursă, oameni cărora să le pese de tine, care să te sprijine atunci când ai nevoie și în prezența cărora să îți poți plânge durerea.
Dar am înțeles și că familia nu înseamnă întotdeauna iubire, apartenență și siguranță. Uneori, familia poate deveni un teren de luptă, un spațiu al supraviețuirii, un mediu nesigur și înspăimântător, în care unui copil îi este greu să crească armonios.
Am învățat să mă susțin singură, să fiu atentă la ceea ce trăiesc, să mă protejez, dar și să fiu atentă la nevoile celor din jurul meu.
Așa a început drumul meu de a fi în serviciul oamenilor.
Dar am înțeles și că familia nu înseamnă întotdeauna iubire, apartenență și siguranță. Uneori, familia poate deveni un teren de luptă, un spațiu al supraviețuirii, un mediu nesigur și înspăimântător, în care unui copil îi este greu să crească armonios.
Am învățat să mă susțin singură, să fiu atentă la ceea ce trăiesc, să mă protejez, dar și să fiu atentă la nevoile celor din jurul meu.
Așa a început drumul meu de a fi în serviciul oamenilor.
Primii pași către această vocație
Am urmat Liceul Sanitar, iar primii mei ani de activitate profesională i-am petrecut ca asistentă medicală, într-o secție în care erau îngrijiți copii nou-născuți rămași în spital după ce mamele lor plecaseră.
Era un loc care devenise, într-un fel, un semi-orfelinat. Am încercat să le ofer acestor copii, atât cât am putut, nu doar îngrijire, ci și afecțiune, prezență și căldură umană.
Erau copii care ne spuneau tuturor femeilor care lucram acolo „MAMA”.
Ulterior, drumul meu m-a condus către Facultatea de Kinetoterapie. Am lucrat cu persoane aflate în recuperare în urma accidentelor vasculare cerebrale, dar și cu copii născuți cu afecțiuni neurologice grave.
Am descoperit astfel cât de importante sunt răbdarea, prezența și încrederea în resursele unei ființe umane, chiar și atunci când aceasta traversează experiențe extrem de dificile.
Un drum cu multe direcții, dar cu același fir călăuzitor
Viața m-a condus apoi către întemeierea propriei familii. M-am căsătorit și am devenit mama a doi copii.
Parcursul meu profesional a cunoscut mai multe transformări. Am lucrat în mediul corporativ, apoi am explorat domeniul esteticii, al dermopigmentării și al machiajului profesional.
Privind astăzi în urmă, înțeleg că fiecare dintre aceste etape a contribuit la devenirea mea. Fiecare mi-a oferit ocazia să cunosc oamenii dintr-o altă perspectivă și să descopăr noi dimensiuni ale relației lor cu propria persoană.
Treptat, atenția mea s-a îndreptat tot mai mult către ceea ce se află dincolo de aparențe: rănile emoționale, traumele, convingerile și experiențele care modelează felul în care ne percepem pe noi înșine și în care ne trăim viața.
De la îngrijirea corpului la explorarea ființei umane
Am început un amplu proces de formare și explorare personală, care m-a purtat prin Reiki, ThetaHealing, The Journey, Terapia Bowen, masajul miofascial, Terapia prin Regresie, PSYCH-K®, Psihosomatică și Tantra.
Fiecare dintre aceste metode mi-a deschis o nouă perspectivă asupra ființei umane și asupra legăturii profunde dintre minte, corp, emoții și conștiință.
Dar, dincolo de toate formările profesionale, propriile experiențe de viață și propriul proces de transformare au rămas pentru mine o sursă esențială de înțelegere.
Astăzi, înțeleg că toate aceste drumuri nu au fost direcții separate, ci etape ale aceleiași călătorii. O călătorie către mine însămi și către o înțelegere mai profundă a ființei umane.
Întâlnirea cu Terapia prin Regresie
Am experimentat prima mea ședință de Terapie prin Regresie într-un moment al vieții în care căutam răspunsuri la ceea ce trăiam, dar și resursele necesare pentru a face schimbările pe care mi le doream.
A fost o experiență care m-a marcat profund și pe care mi-o amintesc și astăzi.
În timpul acelei regresii am trăit o durere imensă, resemnare, dar și o furie pe care o simțeam asemenea unui foc ce îmi ardea întreaga ființă.
Am simțit că sufletul meu mă conduce prin experiențele vieții prezente, pentru ca apoi să mă poarte în ceea ce am perceput ca fiind viața dintre vieți, în acel spațiu în care îmi făcusem planul pentru această existență.
Acolo am înțeles de ce alesesem să vin într-un corp de femeie, de ce îmi alesesem părinții așa cum erau ei, dar și ce povară acceptasem să preiau în încercarea de a salva pe cineva în această viață.
În experiența mea de regresie, am descoperit că această alegere făcea parte dintr-un pact pe care îl făcusem cu acel suflet de-a lungul mai multor vieți. Uneori mă salva el, alteori îl salvam eu.
După acea ședință, multe dintre experiențele vieții mele au început să capete un alt sens.
Am înțeles de ce, încă din copilărie, încercasem să îi salvez pe cei din jurul meu: pe mama din suferința ei, pe tata din neputințele lui, pe bunica mea, apoi pe copiii și pe oamenii pe care viața mi-i aducea în cale.
Începusem să înțeleg diferența dintre a ajuta un om și a prelua responsabilitatea pentru viața lui.
Acea experiență nu a schimbat totul peste noapte. Dar a fost un moment revelator, care m-a ajutat să înțeleg multe dintre mecanismele mele inconștiente, rănile și tiparele pe care le repetam.
Și, mai presus de toate, a trezit în mine o dorință profundă: aceea de a învăța să facilitez și altor oameni astfel de procese de explorare și transformare.
De la propria transformare la o nouă vocație
Am decis să mă înscriu în formarea în Terapie prin Regresie, în cadrul Institutului Român de Terapie prin Regresie (IRTR).
Drumul nu a fost lipsit de obstacole. Am trecut peste multe refuzuri, îndoieli și provocări, însă poate cea mai mare provocare a fost propriul meu proces de transformare.
Formarea în Terapie prin Regresie nu presupunea doar acumularea de cunoștințe teoretice și însușirea unor tehnici de lucru, ci și parcurgerea obligatorie a unui proces terapeutic personal.
În cadrul workshopurilor de formare, am experimentat, pe rând, cele trei roluri: terapeut, client și observator. Au urmat ședințele de practică terapeutică, realizate inițial între colegi, apoi cu persoane din afara formării, precum și procesul de supervizare a acestor ședințe.
Toate aceste experiențe atingeau puncte sensibile, activau răni încă nevindecate și aduceau la suprafață propriile mele mecanisme de apărare, frici și limitări.
Învățam să însoțesc oamenii în procesele lor terapeutice, în timp ce eu însămi continuam să îmi explorez și să îmi transform propria poveste.
Nu a fost întotdeauna ușor. Au fost momente în care a trebuit să mă întâlnesc cu părți din mine pe care multă vreme le evitasem, să îmi recunosc vulnerabilitățile și să îmi confrunt propriile limite.
Am înțeles atunci cât de important este ca un terapeut să își parcurgă propriul proces terapeutic, pentru a putea fi cu adevărat prezent în procesul celuilalt, fără a-l privi prin filtrul propriilor răni.
În anul 2022, am devenit prima persoană din grupa mea care a obținut diploma de terapeut prin regresie.
Am ales să rămân alături de institut, să sprijin activitatea școlii și să încep o nouă etapă de formare, de această dată ca supervizor.
A urmat o perioadă intensă de practică, învățare, supervizare și transmitere a cunoașterii, care avea să îmi deschidă drumul către activitatea de formator și, ulterior, către crearea propriei metode terapeutice.
De la terapeut la formator – Bucuria de a transmite mai departe
Activitatea de supervizare în cadrul Institutului Român de Terapie prin Regresie mi-a deschis o nouă perspectivă asupra profesiei de terapeut și asupra propriei mele vocații.
Am descoperit bucuria de a transmite mai departe ceea ce învățasem, de a însoți viitorii terapeuți în procesul lor de formare și de a-i sprijini să își descopere propriile resurse, să își depășească temerile și să capete încredere în capacitatea lor de a lucra cu oamenii.
Ulterior, în calitate de supervizor coordonator, am avut oportunitatea de a îndruma atât terapeuții în formare, cât și terapeuții aflați în procesul de formare ca supervizori.
Am susținut workshopuri de predare, de recapitulare și aprofundare a tehnicilor terapeutice, demonstrații practice și întâlniri de supervizare, prin care am urmărit să facilitez înțelegerea profundă a procesului terapeutic, dincolo de aplicarea unor tehnici.
Dincolo de tehnică – Arta de a fi terapeut
Pentru mine, a fi terapeut înseamnă mult mai mult decât a cunoaște și a aplica o metodă terapeutică.
Înseamnă să înveți să observi omul din fața ta, să îl asculți dincolo de cuvinte, să recunoști ceea ce exprimă corpul său și să fii atent la emoțiile pe care poate încă nu îndrăznește să le manifeste.
Înseamnă să creezi un spațiu de siguranță în care acesta să își poată întâlni vulnerabilitatea, durerea, furia, neputința, dar și propria putere.
Înseamnă să știi când să intervii și când să rămâi în tăcere, când să fii ferm și când să fii blând.
Înseamnă să îți recunoști propriile limite și să continui să lucrezi cu tine însuți.
Poți fi un profesionist desăvârșit, însă capacitatea de a simți, de a fi empatic și de a manifesta compasiune față de suferința omului din fața ta este cea care conferă adevărata valoare cunoștințelor, diplomelor și meritelor dobândite prin muncă și efort.
Un terapeut nu este acolo pentru a salva omul din fața sa, ci pentru a-l însoți în procesul de redescoperire a propriilor resurse și a propriei puteri.
Această înțelegere a devenit unul dintre principiile fundamentale ale activității mele, atât ca terapeut, cât și ca formator.
O nouă etapă a devenirii mele
Anii de practică terapeutică, experiența de supervizare, întâlnirile cu oameni aflați în diferite etape ale vieții și formările complementare m-au ajutat să conturez o viziune proprie asupra procesului de transformare.
Am simțit nevoia de a reuni cunoașterea acumulată într-o abordare integrativă, care să privească ființa umană în complexitatea ei, dincolo de simptome, comportamente, roluri și povești personale, și care să se adapteze nevoilor individuale ale fiecărui om.
Așa a început să prindă contur Metoda SheNaya – Harta Cauzei, dar și viziunea unei școli în care să pot transmite mai departe nu doar cunoașterea unei metode, ci și arta de a fi terapeut.
Îmi doresc să formez terapeuți conștienți de cine sunt ei cu adevărat, deschiși către înțelegerea complexității acestei lumi, către explorarea multiplelor sale planuri și dimensiuni.
Terapeuți care să nu înceteze niciodată să învețe, să își rafineze capacitatea de a lucra cu oamenii și să se cunoască pe ei înșiși din ce în ce mai profund.
Terapeuți care să înțeleagă că fiecare ființă umană este unică și că procesul terapeutic trebuie adaptat omului din fața lor, nu omul adaptat metodei terapeutice.
Pentru că a deveni terapeut nu este doar o alegere profesională, ci și un angajament față de propria devenire.
Întâlniri care mi-au îmbogățit parcursul profesional
